Gerbili

Istoric

Deși a fost menționat încă din antichitate în Iliada lui Homer, în cărțile de specialitate, prima semnalare a fost făcută abia în anul 1867.

Gerbilul este blând, jucăuș, ușor de întreținut și nu emană miros urât, ceea ce a făcut să se răspândească rapid în special în Europa ca excelent animal de companie. Datorită acestor calități s-au organizat expoziții de gerbili, prima fiind organizată în Londra în anul 1971 de către National Mongolian Gerbil Society.

Caracteristici

Greutatea corporală variază foarte mult, de la 52 g la 135 g. Media greutății corporale la ambele sexe este mai mare la specia Meriones libycus față de Meriones unguiculatus. Lungimea medie a corpului este de 12 cm (9-15 cm), iar coada depășește adesea 12 cm.

Culoarea este cenușiu roșcat, iar la exemplarele recesive rar apare culoarea neagră. La forma sălbatică, abdomenulare blana de culoare deschisă, adesea alb-murdar, datorită adaptării la condițiile de mediu.

Ochii, în general negri, sunt mari, proeminenți, așezați în partea de sus a capului, ceea ce permite animalului să aibă un câmp vizual larg. Urechile sunt mici, rotunde la vârf, acoperite cu păr moale și purtate drept în sus.

Coada lungă ajută la menținerea echilibrului în poziția „pe vine”, este complet acoperită cu păr și are la vârf un smoc din fire groase de păr, adesea de culoare neagră. Membrele sunt complet acoperite cu păr. Cele anterioare sunt scurte și utilizate ca adevărate mâini când animalul se hrănește, iar cele posterioare sunt lungi, puternice, adaptate pentru sărit și permite animalului să ia poziția „de veveriță”.

Comportament

În mediul natural, gerbilii trăiesc în grupuri familiale mici, de 20 indivizi. Grupul de gerbili se formează în jurul unui mascul bătrân și puternic. Un grup de gerbili controlează un teritoriu de 300-1500 m² și este, de regulă, format dintr-un mascul adult, 2-3 femele adulte și descendenții acestora.

Gerbilii comunică între ei prin intermediul vibrațiilor aerului, al mirosului și al văzului. Când se află în pericol, gerbilii își avertizează confrații bătând rapid din membrele posterioare producând astfel vibrarea aerului. În cazul unui pericol iminent, sar la înălțimi mari (peste un metru) sau sapă repede galerii, unde se adăpostesc. Organele de simț (văzul și auzul) ajută gerbilii să-și depisteze dușmanii (bufnițe, șerpi, vulpi) de la distanță.